Diabetul zaharat este un spectru de afecţiuni care au în comun creşterea peste normal a glicemiei (nivelului glucozei din sânge) datorită insuficientei secreţii de insulină şi/sau rezistenţei organismului la acţiunea insulinei. Insulina este unul dintre hormonii secretaţi de pancreas, care produce scăderea glucozei sangvine, participă la metabolismul grăsimilor din sânge, ajută la acţiunea altor hormoni ai organismului, participă la creşterea şi dezvoltarea organismului etc. Scăderea secreţiei de insulină la nivelul celulelor beta pancreatice apare datorită necrozei şi morţii acestor celule prin acţiunea toxică a diverşilor factori genetici şi de mediu. Rezistenţa la acţiunea insulinei în corp, în special la nivelul ficatului, muşchilor şi ţesutului gras al organismului apare mai frecvent în cadrul obezităţii şi în special al obezităţii abdominale.

Există trei mari categorii de diabet zaharat:

• Diabetul zaharat tip 1 care apare relativ brusc, atunci când peste trei sferturi din celulele pancreatice producătoare de insulină sunt distruse; diagnosticul se pune la începutul bolii; apare în special la copii şi tineri, persoane sub/ normoponderale, dar poate apare la orice vârstă; cauzele sunt în principal imune; tratamentul este reprezentat de dietă şi insulină.
• Diabetul zaharat tip 2 apare în special la persoanele adulte supraponderale şi obeze, dar şi la copii; modificările patologice din organism apar cu mult înaintea manifestărilor clinice, astfel că diagnosticul poate fi mult întârziat până în faza de complicaţii ale bolii, dacă nu se realizează controale medicale regulate. Este datorat asocierii insuficientei secreţii de insulină cu rezistenţa la insulină; tratamentul este reprezentat de dietă, medicamente (tablete, insulină şi alte preparate)/
• Diabetul zaharat legat de sarcină, apare fie la gravide necunoscute anterior cu diabet (diabet gestational), fie este vorba de o pacientă cu diabet la care apare sarcina. Tratamentul se realizeaza cu dietă şi insulină.

Există şi tipuri intermediare de diabet zaharat; diabetul poate fi secundar, poate apare în cadrul diferitelor boli genetice, endocrine, altor afecţiuni ale pancreasului (infecţii, tumori etc), datorat acţiunii unor toxice sau ca reacţii adverse unor medicamente (cortizon, antidepresive).

Prediabetul este o etapă a diabetului zaharat, intermediară între normal şi diabet, care este de fapt doar un stadiu în evoluţia naturală a diabetului zaharat.

Sindromul metabolic/cardiometabolic reprezintă un cumul de anomalii metabolice (creşterea glucozei în sange, obezitate abdominală, hipertensiune arterială, creşterea grăsimilor din sânge-dislipidemie), care cresc riscul de apariţie a bolii cardiovasculare.

Prevalenţa (frecvenţa) diabetului este de peste 7% din populaţie la nivel mondial, dintre care marea majoritate diabet zaharat tip 2. Creşterea frecvenţei diabetului pe glob este cu 5-8%/an şi se înregistrează în special în ţările în curs de dezvoltare. În lume sunt aproximativ 250 milioane persoane cu diabet şi se preconizează o creştere la 380 milioane persoane în anul 2025. Dintre persoanele cu diabet, 58 milioane sunt în Europa. În România, în anul 2005 existau aproximativ 450.000 persoane cu diabet, dar odată cu programul naţional de evaluare a sănătăţii din ultimii ani, frecvenţa s-a dublat; dintre persoanele cu diabet din România, circa 2000 sunt copii. Prediabetul are o prevalenţă de circa 8% din populaţia lumii.

Diabetul zaharat este o boală multifactorială. Există o predispoziţie genetică, în special în diabetul tip 2, la care se adaugă acţiunea factorilor de mediu. Printre factorii de risc câştigaţi, o importanţă majoră o are stilul de viaţă alimentaţia hipercalorică, dulciuri şi grăsimi în exces, consum excesiv de alcool, tutun, sedentarismul, neadaptarea la stress. Acestea sunt de fapt atributele "civilizaţiei", care pe lângă multe progrese ne aduce şi neajunsuri. Alte cauze sunt anumite medicamente necesare în tratamentul diverselor afecţiuni, dar care au ca reacţie adversă creşterea glicemiei (cortizon, antidepresive), toxice, infecţii şi tumori, încărcarea cu grăsime a organelor abdominale.

În diabetul zaharat de tip 1 au fost incriminate anumite modele genetice, autoimunitatea (producerea de anticorpi în organism care distrug structurile proprii), anumite virusuri, greutatea mică la naştere, consumul de lapte de vacă de la o vârstă prea fragedă sau lipsa alăptării la sân; de menţionat că există o creştere a numărului de cazuri noi de diabet în perioadele de toamnă şi primavară, odată cu creşterea frecvenţei infecţiilor respiratorii care pot precipita sau agrava creşterea nivelului glucozei din sânge.

Diagnosticul se poate realiza în diferite etape, care reprezintă istoria naturală a diabetului zaharat. Cercetările ştiinţifice au demonstrat că anomaliile biologice din organism încep cu aproximativ zece ani înainte ca boala să devină evidentă clinic. Din păcate diabetul zaharat este o afecţiune perfidă care nu se manifestă specific până când glicemia nu atinge anumite valori, astfel încât boala se poate surprinde la debut doar dacă se determina glicemia periodic, în cadrul controalelor medicale; în aceste condiţii diagnosticul diabetului are loc dacă se găsesc

• două valori glicemice de 126mg% dimineaţa înainte de mâncare sau
• glicemii în cursul zilei egale sau mai mari de 200mg % sau
• glicemii de 200 mg% sau mai mari la 2 ore dupa ingerarea a 75 grame de glucoză în cadrul testului de toleranţă la glucoză.

La valori mai mari ale glucozei din sânge apar manifestări clinice precum oboseala accentuată, sete, tulburări de vedere, eliminarea unor cantităţi mari de urină, tulburări ale apetitului, infecţii ale pielii, infecţii respiratorii, infecţii urinare.

Varianta cea mai dramatică este cea în care diagnosticul bolii se face odată cu complicaţiile diabetului zaharat, afectarea vederii, amputaţii, afectarea rinichilor, infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, etc.

Din aceste motive este imperios necesară prezentarea periodică la medicul de familie pentru consultaţie şi examinări de laborator chiar dacă, aparent, persoana este sănătoasă. Aceste recomandări devin şi mai importante la persoanele cu risc crescut de a dezvolta diabet, precum persoanele supraponderale şi obeze, persoanele care au rude cu diabet, persoanele care au afecţiuni vasculare în istoria personala sau familială, gravidele care au avut probleme cu glicemia la sarcinile anterioare.

Impactul diabetului zaharat există la mai multe nivele: individual, familial, social şi economic.

La nivel individual, diabetul afectează sănătatea asa cum este definită aceasta ca "stare de bine fizic, psihic şi social". Diabetul afectează individul fizic, pentru că în timp "toxicitatea glucozei" în organism, împreună cu creşterea grăsimilor în sânge, hipertensiunea arterială, creşterea inflamaţiei, duc la complicaţii micro şi macrovasculare. Afectarea psihologică există încă de la inceput, la aflarea diagnosticului unei boli cronice şi progresive, de unde necesitatea comunicării optime cu medicul curant/psihologul. Persoana cu diabet trebuie să schimbe din obiceiurile de viaţă, alimentaţia, uneori sunt necesare multe medicamente pentru tratamentul diabetului şi al celorlalte afecţiuni asociate acestuia.

La nivel familial, pacientul devine adeseori o problemă din cauza nevoilor specifice şi atenţiei speciale care trebuie acordată persoanei cu diabet.

La nivel social există implicaţii importante:

• persoanele cu diabet, din păcate, tind de multe ori să ascundă boala faţă de ceilalţi membri ai societăţii, tind să-şi restrangă contactele sociale, considerând că nu mai pot face faţă acestora; aceasta este o mare greşeală.
• pot apare apoi zile mai dificile în care copilul/adultul nu se simte bine, deci absentează de la şcoală sau locul de muncă, se perindă pe la cabinete medicale; de aici încă o dată necesitatea tratamentului şi supravegherii corespunzătoare.
• costul social al îngrijirii, al medicamentelor, al monitorizării, care în mare parte sunt suportate de stat, dar adeseori este necesară şi contribuţia pacientului.
• în final toate acestea duc la scăderea productivităţii si creşterea costurilor îngrijirii. În unele ţări se consumă 5-10% din fondurile destinate sectorului medical pentru îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat.

Tratamentul diabetului zaharat trebuie să fie precedat de o evaluare clinico-biologică, psihologică, socio-economică a persoanei cu diabet. Aceasta evaluare duce la încadrarea în diferite categorii de risc, în funcţie de aceste aspecte se stabilesc şi obiectivele terapiei. Este importantă deci individualizarea tratamentului în funcţie de vârstă, bolile asociate, dorinţa şi capacitatea persoanei cu diabet de a se îngriji, de posibilităţile sociale şi economice.

Tratamentul diabetului cuprinde:

• optimizarea stilului de viaţă
• tratamentul farmacologic
• consilierea psihologică
• monitorizarea şi evaluarea continuă

Scopul tratamentului este pe termen scurt să reduc simptomele, iar pe termen lung să prevină complicaţiile. Este foarte importantă participarea persoanei cu diabet ca membru activ al echipei de îngrijire.

Tratamentul diabetului trebuie să fie cât mai precoce, mai intensiv şi trebuie să vizeze atât diabetul cât şi bolile sau factorii de risc asociaţi, cu atenţie specială asupra factorilor de risc cardiovascular. Tratamentul trebuie sa fie precoce şi intensiv, deoarece s-a adus în discuţie că organismul posedă un fel de "memorie metabolică" şi că tratamentul aplicat timpuriu duce la consecinţe favorabile privind evoluţia şi prognosticul bolii.

Optimizarea stilului de viaţă înseamnă:

• abandonarea fumatului
• reducerea consumului de alcool la o unitate de alcool/zi la femei şi maxim două unităţi de alcool/zi la bărbaţi(1 unitate de alcool= 45 ml tărie sau 125 ml vin sau 350 ml bere)
• mers pe jos zilnic 30 minute şi în plus dacă este posibil şi pacientul nu are complicaţii sau contraindicaţii, se poate efectua şi un exerciţiu fizic mai intens
• mic dejun zilnic, 3 mese regulate şi una/două gustări /zi

Alimentaţia trebuie sa fie echilibrată caloric şi nutritiv, conform "piramidei alimentaţiei sănătoase" şi ar trebui să conţină:

• 50% carbohidraţi complecşi provenind din cereale integrale, lactate slabe, fructe şi legume
• 10-20% proteine, şi aici este important de menţionat că nu se recomandă un consum crescut de proteine în detrimentul carbohidratilor, cu scopul reducerii greutăţii şi glicemiei
• grăsimi sub 30% din total calorii/zi (iar dintre acestea sub o treime grăsimi solide); aport de colesterol sub 200 mg/zi
• alimentaţia trebuie să conţină fibre ce provin din cereale integrale, coaja fructelor şi legumelor, cu rol în digestie
• este necesar 1 gram de apă la fiecare calorie ingerată

Pornind de la baza piramidei, avem preparatele care trebuie consumate la fiecare masă, în special cele din cereale integrale, la mijlocul piramidei se află legumele şi fructele, lactatele, iar spre vârf, alimentele care se consumă cu moderaţie- grăsimile, în special cele solide, dulciurile şi alcoolul. Igiena somnului este de asemena importantă; 7-8 ore de somn/zi, culcarea să aibă loc înainte de miezul nopţii şi nu se recomandă somn după amiaza. Adaptarea la stress este un aspect foarte important deoarece stresul psihic duce la deteriorarea nu numai a echilibrului glicemic, dar afectează şi valorile tensiunii arteriale şi produce o stare de inflamaţie în organism. De aici necesitatea intervenţiei psihologului pentru adoptarea unor tehnici care să înveţe pacientul să se adapteze la stresul cotidian.

Tratamentul farmacologic al diabetului zaharat cuprinde o paletă largă de medicamente; în ultima vreme am asistat la o revoluţie în tratamentul diabetului, cu apariţia multor clase de medicamente noi; există medicamente administrate oral, medicamente injectabile, insulina. S-au inregistrat de asemenea progrese în tratamentul complicaţiilor şi afecţiunilor asociate.

Sunt important de subliniat câteva aspecte din tratamentul diabetului:

• pacienţii cu boli cronice au o complianţă (respectarea recomandărilor medicale) de circa 75% în administrarea medicaţiei. Pentru o persoană care are boli cronice care nu produc iniţial simptome, cum este cazul diabetului zaharat, dislipidemiei, hipertensiunii arteriale, este dificil să înţeleagă că este bine să urmeze un stil de viaţă sănătos şi trebuie să administreze atent medicamentele; de multe ori în practică, este greu de convins de către personalul medical că aceste lucruri sunt necesare pentru prevenirea complicaţiilor sau, dacă acestea au apărut deja, pentru încetinirea progresiei acestora.
• Tolerabilitatea la medicamente nu este la toţi pacienţii la fel, iar interacţiunile dintre diverse medicamente pot fi unele motive de renunţare la medicaţie fără a se cere sfatul medicului.
• Un alt aspect foarte important este ca pacientul să fie informat cât mai repede de probabilitatea necesarului insulinoterapiei la un moment dat în evoluţia diabetului zaharat, pentru ca persoana cu diabet să înţeleaga rolul şi rostul insulinoterapiei, să nu o perceapă ca o “pedeapsă ” aplicată unei persoane cu diabet care nu şi-a urmat tratamentul anterior corespunzător.

Este bine ca pacientul să cunoască faptul că diabetul este o boala cronică şi progresivă, dar este important de subliniat că diagnosticul şi tratamentul precoce, corect, cresc şansele evoluţiei favorabile şi scad riscul complicaţiilor. Cu ajutor din partea personalului medical şi cu implicarea persoanei cu diabet, aceasta poate duce o viaţă cvasinormală, şi cu atât mai mult dacă există şi un mediu familial, social şi economic favorabil. În condiţiile unui tratament necorespunzător, complicaţiile diabetului sunt multiple: complicaţii microvasculare (retinopatie- afectarea în diferite grade ale vederii, neuropatie- afectarea sistemului nervos, nefropatie diabetică- afectarea funcţiei rinichilor) şi complicaţii redutabile macrovasculare: arteriopatie- afectarea vaselor sangvine, infarct miocardic, accident vascular cerebral.

Diabetul poate fi prevenit într-o anumită măsură.

În diabetul zaharat tip 1, încercările de prevenire prin stil de viaţă şi tratamente imunologice sau cu insulină nu au avut până în prezent rezultatele scontate.

Pentru diabetul zaharat tip 2 există numeroase cercetări care au arătat că adoptarea unui stil de viaţă sănătos, aplicată în stadiul de prediabet, a reuşit să prevină apariţia diabetului, cel mai mare procent de prevenire fiind de 58%, chiar mai mult decât a reuşit medicaţia. Problema este că modelul de modificare şi menţinere a unui stil de viaţă sănătos care a fost realizat în studii clinice a implicat costuri importante pe plan uman şi material, astfel încât forurile medicale recomandă ca, atunci când stilul de viaţă nu este suficient pentru atingerea obiectivelor terapeutice, să se adauge medicaţia încă din stadiul de prediabet. În orice caz, indiferent de durata sau severitatea afecţiunii, nu trebuie niciodată renunţat la a păstra un stil de viaţă cât mai sănătos.

În final, cea mai importantă recomandare pentru a preveni diabetul zaharat şi, într-o anumită măsură şi celelalte afecţiuni asociate, este păstrarea unei greutăţi corporale optime.